Trupă din Sf.Gheorghe la Festival Internaţional de Teatru.
Publicat de radiomures, 12 martie 2012, 00:00
Trupa de teatru „Osonó” din Sfântu Gheorghe va reprezenta Europa Centrală şi de Est la Festivalul Estivades ce va avea loc in aceasta vara din Belgia.
Formaţia covăsneană a fost selectată pentru a participa la acest festival de către Uniunea Teatrală din Europa Centrală din Viena şi va prezenta spectacolul cu piesa „Chipul din oglinda apei”, regizat de Fazakas Misi.
Spectacolul este jucat de adolescenţi, care au şi conceput textul piesei, vorbind despre experienţele lor, ale colegilor, dar şi despre
câtă nevoie au, nu atât de banii părinţilor, cât de dragostea şi mângâierile lor.
Trupa Osonó care va aniversa în curând două decenii de existenţă şi este una dintre cele mai longevive formaţii teatrale de amatori din ţară. În această trupă au activat de-a lungul timpului peste 150 de elevi din mai multe generaţii, care au câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale.
Conducerea Osona vrea ca în acest an să înceapă amenajarea unui centru de tineret într-o fostă centrală termică din Sfântu Gheorghe, care va avea o sală de teatru, una de cinema, o bibliotecă şi sală de lectură.
Mara Deleanu