Trupa rock Metallica a donat 250.000 de euro pentru construirea primului spital oncologic pentru copii din Bucureşti

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 august 2019, 11:45 / actualizat: 15 august 2019, 16:39
Trupa rock Metallica a donat 250.000 de euro pentru primul spital oncologic pentru copii pe care îl construieşte în Bucureşti – Fundaţia Dăruieşte Viaţa. Anunţul a fost făcut de Facebook de cele două reprezentante ale Fundaţiei, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu.
Ele au reuşit să adune din subscripţie publică peste 15 milioane şi jumătate de euro, însă au existat şi donaţii făcute de companii din România.
Trupa Metallica a concertat în această seară la Bucureşti, aceasta fiind a patra prezenţă în România a rockerilor americani.