Trump şi Putin ar putea discuta în cadrul convorbirii telefonice de astăzi despre o întrevedere bilaterală

Publicat de Stan Lucian, 18 martie 2025, 15:55
Preşedinţii SUA şi Rusiei, Donald Trump şi, respectiv Vladimir Putin, vor discuta, în cadrul convorbirii telefonice de astăzi, cel mai probabil şi despre o posibilă întâlnire bilaterală – relatează CNN, citând Casa Albă.
CNN aminteşte că luna trecută Trump a declarat că o astfel de întâlnire ar putea avea loc în viitorul apropiat.
Sursele postului de televiziune CNN au mai menţionat că prioritate în cadrul convorbirii telefonice va fi subiectul privind ajungerea la un acord asupra concesiunilor pe care Rusia va fi dispusă să le facă pentru o reglementare a conflictului ucrainean.
O convorbire telefonică între cei doi lideri este aşteptată în cea de-a doua jumătate a zilei.
Apelul ‘va avea loc de la 16:00 până la 18:00 ora Moscovei’, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în timpul unui briefing.
Sursa: RADOR