Tronsonul Braşov-Bucureşti este cel mai periculos de pe DN1.
Publicat de radiomures, 19 decembrie 2011, 00:00
Acest drum naţional străbate România de la Bucureşti până la ieşirea din ţară, înspre Ungaria, la vama Borş, de-a lungul a peste 640 de kilometri.
Zilnic, pe această şosea circulă în medie cel puţin 16.000 de autoturisme pe orice sector de drum, cu maxime de trafic care ajung şi la o medie zilnică de 54.000 de autovehicule pe tronsoanele aglomerate.
Conform Poliţiei Rutiere, pe tronsonul Bucureşti-Braşov, au loc cele mai multe accidente de pe DN1. În 2010, 39% dintre cei care şi-au pierdut viaţa pe DN1 au suferit accidentele între Bucureşti şi Braşov. În 2011, pe primele 9 luni ale anului, proporţia a scăzut la 30%.
În judeţul Braşov, există 2 sectoare în care sunt grupate 3 puncte negre. În primele 9 luni ale anului, pe DN1 au murit, în total, 81 de persoane în 192 de accidente rutiere grave, iar alţi 187 de oameni au fost grav răniţi.
Adrian Munteanu