Tricolorii Under 19 și-au aflat adversarii de la EURO

Publicat de Hategan Raul, 28 aprilie 2022, 19:31
România a fost repartizată, joi, în grupa A la turneul final al Campionatului European de Fotbal, rezervat jucătorilor sub 19 ani, alături de Italia, Franța și Slovacia, gazda competiției.
În grupa B vor evolua Anglia, Israel, Austria și câștigătoarea grupei a 6-a din turul de Elită, în care vor evolua, la începutul lunii iunie, Olanda, Norvegia, Serbia și Ucraina. Partidele din această grupă au fost amânate din cauza războiului din Ucraina.
Turneul final al Campionatului European de fotbal Under 19 se va desfășura în perioada 18 iunie-1 iulie, în Slovacia.
Valeriu Voaideș