Tricolorii așteaptă minunea de la Skopje. Că ei nu pot, singuri…

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 noiembrie 2021, 11:03 / actualizat: 15 noiembrie 2021, 8:52
Naționala de fotbal seniori a României este pe punctul de a rata calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022, fiind, cu o etapă înainte de final, doar pe treapta a treia în grupa J preliminară, din care mai fac parte Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein.
Ultimele întâlniri sunt programate duminică, 14 noiembrie, de la ora 19:00:
Liechtenstein – România (pe stadionul „RheinPark” din Vaduz), Armenia – Germania (la Yerevan) și Macedonia de Nord – Islanda (la Skopje).
Grupa este ca și câștigată de Germania (cu 24 de puncte, care a obținut deja biletele la turneul final), urmată de Macedonia de Nord (cu 15 puncte), România (cu 14 puncte), Armenia (12 puncte), Islanda (9 puncte) și Liechtenstein (1 punct).
Câștigătoarele celor zece grupe preliminare europene merg direct la turneul final din Qatar, programat în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie 2022.
Cele zece naționale clasate pe locul secund în grupe vor juca baraj, în martie 2022, pentru desemnarea ultimelor trei reprezentative europene care vor accede la Campionatul Mondial.
Septimiu Cioloboc