Tricolorii, amicale cu Slovenia și Moldova
Publicat de Andrei Borz, 16 noiembrie 2022, 15:23
Naționala de fotbal a României va întâlni, joi, la Cluj, de la ora 18.30, formația Sloveniei, într-un meci amical. Printre jucătorii convocați de selecționerul Edi Iordănescu se numără și mijlocașul Nicolae Păun, de la Sepsi OSK Sf.Gheorghe.
După partida de la Cluj, pentru tricolori urmează un nou joc de verificare cu Republica Moldova, ce va avea loc diminică, 20 noiembrie, la Chișinău.
România se pregătește în vederea viitoarei campanii de calificare pentru Campionatul European din 2024, din Germania. Echipa țării noastre are ca adversare în preliminarii Elveția, Israelul, Belarusul, Andorra și Kosovo.
Valeriu Voaideș