Tricolorele întâlnesc Croația în calificările pentru EURO

Publicat de Corina Muntean, 21 septembrie 2020, 17:06
Naționala feminină de fotbal a României va întâlni, mâine, echipa similară a Croației, într-un meci din grupa H de calificare pentru Campionatul European din 2022. Partida se va disputa la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia, începând cu ora 19.00.
Selecționata tricoloră se prezintă la acest meși după eșecul usturător, scor 1-6, suferit vineri, în deplasare, în fața Belgiei, în timp ce naționala croată vine după o remiză obținută pe terenul Elveției, scor 1-1.
În clasament conduce Belgia, cu 15 puncte, aceasta fiind urmată de Elveția, cu 13 și Croația, cu 4 puncte, toate având câte cinci partide disputate. România se află pe patru, cu doar 3 puncte din 4 jocuri.
Valeriu Voaideș