Tribunalul Mureș a menținut măsura controlului judiciar dispusă de DNA în cazul primarului Soós Zoltán

Publicat de Stan Lucian, 14 aprilie 2025, 14:48
Totodată, se menține și măsura complementară care vizează suspendarea exercitării atribuțiilor pentru o perioadă de 60 de zile .
Decizia procurorilor a fost contestată săptămâna trecută de primar, însă astăzi instanța a menţinut ca legale şi temeinice toate obligaţiile impuse acestuia. Hotărârea este definitivă, precizează Tribunalul Mureș într-un comunicat de presă.
“Consider că măsura dispusă este una disproporționată, însă rămân încrezător că, în cele din urmă, adevărul și justiția își vor spune cuvântul. În acest context, voi continua să colaborez deschis cu autoritățile și să pun la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-mi demonstra nevinovăția” a declarat primarul Soós Zoltán, într-un comunicat al Primăriei Târgu Mureș.
Pe durata aplicării acestei măsuri, atribuțiile primarului vor fi exercitate conform legislației în vigoare, de către viceprimarul Kovács Mihály Levente.
Activitatea administrativă a Primăriei va decurge normal, fără întreruperi, iar proiectele de dezvoltare a orașului vor merge mai departe conform planificării, se mai arată în comunicat.
Autor: Alina Andrei