Tren deraiat în urma coliziunii cu un animal, în județul Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 6 august 2022, 11:53
În această dimineață, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați să intervină în cazul unui tren Regio, deraiat în urma coliziunii cu un animal, o bovină, în localitatea Lasău Mare.
În garniturile trenului nu se aflau persoane, în eveniment fiind implicați doar cei doi conductori ai trenului, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului s-a deplasat și o drezină din parte operatorului economic de transport, în vederea repunerii trenului pe șine, iar împreună cu echipajul de descarcerare prezent la fața locului, respectiv un buldoexcavator din partea CLSU, s-a acționat pentru extragerea animalului decedat de sub garnitura trenului, transmite ISU Mureș.
Bianca Tomuț