Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Trei acționari ai Petrolului Ploiești, reținuţi de DIICOT

Publicat de radiomures, 26 noiembrie 2014, 15:33

Trei acționari ai Petrolului Ploiești, între care frații Daniel Capră (foto) și Nicolae Capră, și alte patru persoane au fost reținuți, marți seară, de procurorii DIICOT după mai multe ore de audieri într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro.

Șeful DIICOT Ploiești, Ionuț Botnaru, a declarat, pentru AGERPRES, că în urma audierilor au fost reținute șapte persoane, între care trei administratori ai clubului, respectiv frații Daniel și Nicolae Capră și Marius Bucuroiu, dar și administratori ai unor societăți implicate în activitatea infracțională, suspecții urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit sursei citate, 17 dintre cei 19 suspecți din dosar au fost audiați la sediul DIICOT Ploiești, între care și soțiile fraților Capră, acestea deținând, conform anchetatorilor, societăți comerciale prin care ar fi fost derulate operațiuni financiare fictive. Împotriva acestora și a altor opt suspecți nu au fost dispuse măsuri, a precizat Botnaru.

Procurorii DIICOT Ploiești au efectuat, marți, 25 de percheziții domiciliare pe raza județelor Constanța, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu, Brăila și a municipiului București, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale organizate formată din 19 persoane specializată în infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul creat fiind de 15,4 milioane de euro.

Perchezițiile au vizat inclusiv clubul FC Petrolul Ploiești și locuințele acționarilor, anchetatorii ridicând, printre altele, mai multe documente.

De altfel, ancheta a fost declanșată ca urmare a unei sesizări primite de la Direcția Generală Antifraudă care, potrivit lui Botnaru, a efectuat o serie de controale la clubul ploieștean.

În cauză există suspiciunea că o parte dintre membrii grupării, în calitate de administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești, au inițiat în anul 2012 o grupare infracțională organizată la care au aderat și ceilalți membri, în vederea creării unor lanțuri infracționale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării și finanțării SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești. Astfel, au fost efectuate operațiuni nereale prin emiterea de documente și facturi fictive, în scopul deducerii TVA și diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit).

De asemenea, în scopul creării unor relații comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracțională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii și livrări de mărfuri, sumele astfel obținute fiind însușite de către membrii grupării, în scopul preluării și finanțării clubului, prin creditări succesive. La sediul DIICOT Ploiești au fost audiate zeci de persoane.

Consiliul Local Ploiești a aprobat, în luna februarie a anului 2012, o hotărâre prin care Daniel Capră, Alexandru Daniel Capră și SC JIF SRL au preluat acțiunile SC FC Petrolul SA, deținute până la acel moment de Liviu Luca, Florin Bercea, Eduard Alexandru și Federația Sindicatelor Libere și Independente (FSLI) Petrom.        

Agerpres

Hockey Klub Gheorgheni, campioana Erste Liga
Sport sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:51

Hockey Klub Gheorgheni, campioana Erste Liga

Hockey Klub Gheorgheni a învins pe Sport Club Csíkszereda cu 4-2 scor general și a cucerit în premieră titlul de campioană în Erste Liga (FOTO...

Hockey Klub Gheorgheni, campioana Erste Liga
Baschetbaliștii mureșeni continuă seria eșecurilor
Sport sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:39

Baschetbaliștii mureșeni continuă seria eșecurilor

Etapa a 28-a din Liga Națională de baschet masculin „Getica 95” a început marți, 15 aprilie, cu partida dintre CSM Oradea și CSM Galați,...

Baschetbaliștii mureșeni continuă seria eșecurilor
Sepsi OSK 2 Sfântu Gheorghe, învingătoare la Brăila
Sport sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:37

Sepsi OSK 2 Sfântu Gheorghe, învingătoare la Brăila

Runda a 5-a din play-out-ul Ligii a III-a de fotbal a avut loc vineri, 18 aprilie, cu formațiile din zona noastră în jocurile: Dacia Unirea...

Sepsi OSK 2 Sfântu Gheorghe, învingătoare la Brăila
Handbalistele Coronei Brașov, înfrângere la Bistrița
Sport sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:36

Handbalistele Coronei Brașov, înfrângere la Bistrița

Etapa a 22-a din Liga Națională de handbal feminin, „Liga Florilor MOL”, a început duminică, 6 aprilie, cu partida HC Zalău – CSM...

Handbalistele Coronei Brașov, înfrângere la Bistrița
Sport sâmbătă, 19 aprilie 2025, 09:34

Sepsi OSK, primul punct după o perioadă lungă de secetă

Runda a 5-a din play-out-ul SuperLigii de fotbal a început vineri, 18 aprilie, cu meciurile: Oțelul Galați – Unirea Slobozia 2-0 și UTA Arad...

Sepsi OSK, primul punct după o perioadă lungă de secetă
Sport joi, 17 aprilie 2025, 14:06

CSM Tg.Mureș, duel cu FK Odorhei în Liga Elitelor la futsal

  Derby-ul Seriei a 2-a din Liga Elitelor la futsal, competiție rezervată jucătorilor cu vârsta sub 19 ani, se dispută, joi, la Odorheiu...

CSM Tg.Mureș, duel cu FK Odorhei în Liga Elitelor la futsal
Sport joi, 17 aprilie 2025, 14:04

Meci tare la Miercurea Ciuc în finala Erste Liga

Cea de-a 6-a partidă din ultimul act al competiției Erste Liga la hochei pe gheață se joacă, joi seara, la Miercurea Ciuc, cu trofeul pe masă....

Meci tare la Miercurea Ciuc în finala Erste Liga
Sport joi, 17 aprilie 2025, 14:03

Începe finala Ligii Naționale de baschet fete

CSM Târgoviște primește, joi, 17 aprilie și vineri, 18 aprilie, vizita echipei Sepsi SIC Sf.Gheorghe, în primele meciuri ale finalei Ligii...

Începe finala Ligii Naționale de baschet fete