Trei sferturi din școlile covăsnene funcționează în scenariul verde
Publicat de Corina Muntean, 15 martie 2021, 15:33
Din cele 303 unități școlare funcționale din jud. Covasna, săptămâna aceasta doar 2 se află în scenariul roșu, 72 în scenariul galben, iar restul funcționează după scenariul verde, adică cu prezența fizică la școală a elevilor și dascălilor.
Probleme sunt în localitatea Comandău, unde Școala Gimnazială „Horn Dávid” și Grădinița cu Program Normal Comandău sunt sub scenariul roșu, precum și la Liceul Teologic Reformat din Sf. Gheorghe, unde în urma apariției unui caz pozitiv de SARS-CoV-2 în rândul personalului didactic, cursurile au fost suspendate la clasa a ll-a R, până în data de 24 martie.
Învață online, după scenriul galben, clasele din anii neterminali de la școlile și liceele din mun. Sf. Gheorghe, orașul Covasna și din localitățile Chichiș, Cernat, Băcel, Moacșa, Zagon, Păpăuți, Zăbala și Tamașfalău.
În jud. Covasna nu s-a înregistrat luni niciun nou caz de infectare, incidența fiind de 1,07 la mie.
Virgil Natea