Trei pui de pescăruși, eliberați lângă Târgu Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 iulie 2021, 11:41 / actualizat: 10 iulie 2021, 13:57
Reprezentanții asociației „Grupul Milvus” spun că în lunile de vară, puii pescărușilor cu picioare galbene încep primele lecții de zbor. Ocazie cu care ajung pe trotuarele din centrul municipiului Târgu Mureș.
Aceștia, de obicei, sunt primiți la Centrul de Reabiliare prin intermediul oamenilor care semnalează păsările sau chiar le salvează. Exact cazul a trei pui măricei de pescăruși cu picioare galbene care au fost eliberați pe un lac din apropierea orașului.
În Târgu Mureş sunt aproximativ 20 de perechi din această specie, însă exemplare sunt prezente şi în alte oraşe precum Cluj, Arad sau Oradea.
Papp Tamas, președintele asociației „Grupul Milvus”:
Toată lumea le leagă de ceva apă. Oamenii sunt obișnuiți să vadă pescărușul pe mare, când mergem pe litoral sunt pescăruși, da. Această specie de pescăruși nu se leagă neapărat de apă, ci pur și simplu cuibăresc în oraș. În ultimii ani, ultimii 20 de ani, au început să apară constant la București și mai nou și în orașele din Transilvania. În Târgu Mureș cuibăresc deja de vreo 10 ani pescăruși cu picioare galbene.
Puteți viziona eliberarea păsărilor pe situl asociației – https://milvus.ro/gustul-libertatii/.
Iulia Vizi