Trei persoane trimise în judecată pentru tentativă de mituire a unor polițiști

Publicat de radiomures, 10 august 2016, 14:41
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş cei trei au încercat să mituiască mai mulţi poliţişti care efectuau cercetări în cazul sustragerii acestora de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale faţă de stat în cadrul comerțului cu animale vii și hrană pentru acestea.
Polițiștii mureșeni, cu autorizarea procurorului, au derulat mai multe activităţi şi au constatat că, în trei situaţii, persoanele care făceau obiectul dosarului au oferit sume de bani drept mită, în valoare totală de 900 lei, pentru ca ofiţerii de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
Drept urmare, procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a celor trei persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.