Trei persoane rănite într-un accident rutier produs în localitatea mureșeană Trei Sate

Publicat de Rotar Mirela, 18 iulie 2023, 20:14
Pompierii Punctului de Lucru Sovata au intervenit în localitatea Trei Sate, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru acordarea de prim ajutor și pentru asigurarea măsurilor specifice prevenirii incendiilor, în urma producerii unui accident rutier pe strada Principală.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune frontală, cu un total de 3 persoane implicate.
În urma evaluării medicale s-a constatat faptul că o victimă a fost grav rănită (cod roșu medical), iar alte două victime au suferit leziuni (cod galben medical) și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Autor: Bianca Tomuț