Trei persoane, între care o gravidă de 17 ani, rănite într-un accident rutier produs în Mediaș

Publicat de MIRELA ROTAR, 12 august 2019, 10:52
Şoferul unui taxi şi doi pasageri, între care o gravidă în vârstă de 17 ani, ani au fost accidentaţi, astăzi, în Mediaş, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit de autoturism care nu a acordat prioritate.
Potrivit IPJ Sibiu, o conducătoare auto în vârstă de 40 de ani, din municipiul reşedinţă, în timp ce conducea maşina pe raza municipiului Mediaş a virat la stânga, fără să acorde prioritate, şi a intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar în regim taxi.
Personalul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean SAJ Sibiu a acordat îngrijiri medicale victimelor, respectiv femeia însărcinată în 5 luni, cu traumatism cranio-cerebral acut şi un bărbat de 22 ani, ambii în stare stabilă, fiind transportaţi la Spitalul din Mediaş, şi un bărbat de aproximativ 68 de ani, conştient, care prezenta un traumatism cranio-cerebral.