Trei persoane au murit, ieri, în urma furtunilor care au afectat aproape toată țara

Publicat de radiomures, 21 septembrie 2017, 09:02
Un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața, aseară, în Capitală după ce un copac, smuls de vijelie, s-a prăbușit peste el. Alți doi bărbați au murit loviți de fulger în județul Vaslui, când se aflau pe câmp, la muncă.
Județele Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău, sunt, până la ora 10,00, sub incidența unui „Cod portocaliu” de instabilitate atmosferică accentuată și precipitații abundente.
În restul țării, vremea revine treptat la normal, dar pagubele făcute până acum sunt destul de importante.