Trei persoane arestate în Mureș pentru trafic de droguri

Publicat de Corina Muntean, 21 aprilie 2021, 13:18
Poliţiştii de la criminalitate organizată, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat ieri 10 percheziții domiciliare, la persoane bănuite că ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de cannabis și timbre LSD.
7 persoane au fost conduse la audieri, 5 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore. Tribunalul Mureș a decis ulterior ca trei dintre suspecți fie arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Față de o persoană s-a dispus măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc fără drept și trafic de droguri de risc fără drept.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, informează IPJ Mureș într-un comunicat.
Corina Fontu