Trei candidați la șefia PNL Mureș

Publicat de radiomures, 19 aprilie 2017, 14:10 / actualizat: 19 aprilie 2017, 15:22
Aceștia și-au anunțat candidaturile ieri, ultima zi de depunere, la ședința Biroului Executiv Județean Mureș a Partidului Național Liberal.
Cei trei pretendenți la conducerea PNL Mureș sunt Doru Oprișcan, actualul președinte interimar, senatorul Cristian Chirteș și Molnar Ervin, prim-vicepreședintele organizației.
Alegerile vor avea loc sâmbătă 22 aprilie, la sala Ansamblului Artistic Mureșul din cartierul 1848. a precizat deputatul Doru Oprișcan:
Ieri a avut loc ședința de Birou, cei de la Comisia de organizare au prezentat situația. Ieri a fost și ultima zi în care s-au acceptat depunerile de candidaturi pentru președinție – erau trei candidaturi, a mea, a domului Cristian Chirteș și a lui Milnar Ervin. Dacă nu va apărea vreo surpriză, respectiv să fie în regulă alegerile de la Tîrgu-Mureș și de la Tîrnăveni, înseamnă că alegerile pentru județ vor avea loc sâmbătă la ora 11.00.”
Alegerile pentru șefia organizației municipale vor avea loc mâine, iar candidații sunt Ovidiu Moldovan și Molnar Ervin.
Tot mâine se vor desfășura alegeri și la organizația din Târnăveni.
Congresul național al PNL va avea loc pe 17 iunie, la București, iar filialele județene trebuie să încheie alegerile cel târziu pe data de 2 mai.
Valeriu Russu