Trei accidente rutiere cu victime s-au produs ieri în Mureș
Publicat de radiomures, 26 februarie 2018, 14:06 / actualizat: 6 octombrie 2018, 11:32
Primul s-a produs la ora 04:55, pe DN15 E60, în localitatea Cristeşti, un tânăr, unde de 26 ani, din comuna Ibăneşti, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat in coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. Accidentul s-a soldat cu trei victime, toate pasagere în autoturism, o persoană fiind rănită grav si două persoane fiind rănite uşor.
Tot ieri, la ora 19:40, pe strada Petofi Sandor din oraşul Sîngeorgiu de Pădure, un bărbat, de 62 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, a accidentat grav un biciclist, de 47 ani, care circula pe partea carosabilă fără a fi semnalizat corespunzător. În urma testării cu etilotestul, conducătorului autoutilitarei i-a rezultat o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Seara, la ora 21:35, pe DN15 E60, în afara localităţii Bogata, o femeie, de 57 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului şi a părăsit partea carosabilă, lovind parapetul metalic de pe sensul de mers. În urma accidentului, un bărbat de 57 de ani şi o tânără de 17 ani, ambii pasageri în autoturism, au fost răniţi uşor.
Bianca Tomuţ/ Evelina Racoțean