Transportul feroviar trece la ora de iarnă începând de duminică
Publicat de Corina Muntean, 22 octombrie 2020, 15:11 / actualizat: 22 octombrie 2020, 16:19
CFR Călători informează că, începând din 25 octombrie 2020, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 devenind ora 3. Potrivit CFR Călători, trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
Totodată, purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.