Transportatori din România şi alte state din estul Europei protestează în faţa Parlamentului European

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 ianuarie 2019, 14:31 / actualizat: 10 ianuarie 2019, 17:46
Transportatori din România şi alte state din estul Europei protestează, astăzi, în faţa Parlamentului European faţă de schimbarea legislaţiei în domeniu.
Transportatorii subliniază că propunerile cuprinse în pachetul mobilitate au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor din vestul Europei, iar transportatorii români şi est-europeni vor fi afectaţi de măsurile propuse. Acestea – spun ei – vor determina creşterea semnificativă a costurilor de operare şi restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale în cadrul spaţiului comunitar. Potrivit Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, una dintre măsuri se referă la regulile detaşării pentru transporturile rutiere internaţionale.
De asemenea, se interzice efectuarea perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului, deşi în documentele preşedinţiei austriece este recunoscută lipsa acută de spaţii de parcare sigure şi securizate. O altă măsură vizează întoarcerea acasă a şoferilor cel puţin o dată la patru săptămâni. Se prevede şi oboigaţia dotării tututor autovehiculelor care efectiează operaţiuni de transport internaţional cu tahograf inteligent, până la sfârşitul anului 2024 – notează transportatorii din România într-un comunicat de presă.
Protestul are loc în contextul în care eurodeputaţii din Comisia pentru transport votează astăzi noile reguli. Potrivit organizatorilor, protestul a fost autorizat pentru 600 de persoane din ţări precum România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia.