Transport în comun ecologic, la Brașov

Publicat de Corina Muntean, 12 februarie 2020, 16:15
Câteva zeci de autobuze și troleibuze ecologice vor sosi în luna aprilie anul acesta la Brașov. În termen de un an, cea mai mare parte a parcului auto va fi înlocuită cu astfel de mijloace auto.
În total, 133 de autobuze și troleibuze prietenoase cu mediul vor circula prin metropolă.
Chiar și la această oră, mai mult de jumătate din cele 200 de mijloace de transport sunt noi, euro 6, și niciun autobuz nu este depășit moral.
Brașovul a accesat fonduri europene nerambursabile și guvernamentale pentru înnoirea parcului auto, dar și pentru crearea de benzi dedicate transportului în comun. Acesta cuprinde inclusiv zona metropolitană, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea:
Începând din aprilie a.c. până în luna iulie a.c. vor trebui livrate primele 25 de troleibuze și primele 32 de autobuze electrice și cu siguranță până anul viitor vom avea toate aceste mijloace de transport ecologice. Obiectivul principal al nostru este ca principala opțiune pentru brașoveni dar și pentru turiști în ceea ce privește transportul dintr-o parte în alta să fie transportul în comun. Brașovul își dezvoltă și transportul metropolitan în paralel. Deja, operatorul de transport asigură legătura Brașovului asigură legătura cu mai multe localități din jurul Brașovului.
Până anul viitor, în Brașov și în zona metropolitană vor circula peste 330 de mijloace în comun, dintre care noi vor fi 51 de troleibuze, 72 de autobuze electrice și 10 autobuze hibrid.
Cristina Bulbescu