Traian Băsescu va veni azi la Tg.Mureș la prezentarea candidaților PMP Mureş

Publicat de radiomures, 9 aprilie 2016, 14:31
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, actualmente liderul Partidului Mişcarea Populară s-a aflat ieri după-masă la Braşov unde, de la ora 18.00, a avut loc lansarea candidaţilor acestei formațiuni pentru alegerile locale.
Astăzi, Traian Băsescu participă la un eveniment similar la Redal Expo Sibiu, iar de la ora 16.00 este așteptat la Sala Mare a Teatrului Naţional din Tg.-Mureş pentru lansarea candidaţilor formaţiunii în judeţul Mureş.
Turneul de lansare din regiunea Centru se va încheia mâine, când, de la ora 12.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, va avea loc prezentarea candidaţilor pentru judeţul Alba.
Sanda Viţelar
Foto: jurnalul.ro