Traficul rutier pe Transfăgărăşan, între Bâlea Cascadă şi Cârţişoara, va fi închis luni, în intervalul orar 10:00 – 14:00
Publicat de radiomures, 11 august 2018, 13:40 / actualizat: 11 august 2018, 14:56
Traficul rutier va fi închis luni, în intervalul orar 10:00 – 14:00, pe DN 7C (Transfăgărăşan) între Bâlea Cascadă şi Cârţişoara, unde vor interveni geniştii pentru derocare cu exploziv a stâncilor care pun în pericol circulaţia rutieră, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii.
Compania face apel la participanţii la trafic să se informeze, înainte de a pleca la drum, în legătură cu situaţia din zonele pe care urmează să le tranziteze, să circule prudent şi să respecte eventualele restricţii impuse pe anumite sectoare de drum.