Traficul rutier la vămile din vestul ţării s-a intensificat
Publicat de Corina Muntean, 10 aprilie 2018, 15:30
Traficul rutier la vămile din vestul ţării s-a intensificat în primele ore ale dimineţii.
Pe sensul de ieşire din ţară la Vama Nădlac II, şoferii de autocamioane aşteaptă pentru controlul documentelor circa 240 de minute.
Poliţia de Frontieră lucrează pe toate benzile de circulaţie, dar se recomandă utilizarea şi a altor puncte de frontieră pentru ieşirea din ţară a TIR-urilor, cum ar fi Nadlac I, pe DN 7, sau Vărşand, unde timpii de aşteptare sunt între 10 şi 30 de minute. Deocamdată, traficul pentru autoturisme este fluent. Doar la Nădlac II se aşteaptă până la 30 de minute, potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră.