Traficul feroviar între staţiile Vânători – Mureni şi Apaţa – Augustin a fost reluat
Publicat de Stan Lucian, 1 februarie 2024, 17:57
Circulaţia trenurilor a fost reluată între staţiile Vânători – Mureni şi Apaţa – Augustin, după ce a fost oprită temporar pentru verificări la nivelul şinei, în urma temperaturilor scăzute înregistrate la nivelul solului.
Până la redeschiderea circulaţiei, pe cele două intervale feroviare, trenurile de călători au staţionat temporar, urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, în perioadele în care se înregistrează temperaturi negative, personalul feroviar de specialitate al celor opt sucursale regionale CF verifică permanent starea liniilor şi a aparatelor de cale, iar, dacă situaţia impune intervenţii pentru remedierea eventualelor deranjamente la componentele feroviare, traficul se întrerupe temporar pentru a se asigura accesul echipelor de intervenţie.
Autor: Sorin Șchiopu