Trafic reluat pe Transfăgărăşan, după o întrerupere cauzată de o avalanşă de pietre
Publicat de Corina Muntean, 13 martie 2018, 14:07
Traficul rutier a fost reluat pe DN 7C – Transfăgărăşan, după o întrerupere de aproximativ două ore, cauzată de o avalanşă de pietre care a acoperit carosabilul.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, incidentul s-a produs înainte de prânz, între Cetatea Poienari şi Barajul Vidraru.
Nu au fost victime sau autovehicule blocate, iar drumarii au acţionat cu utilaje pentru degajarea suprafeţei de rulare.
După o intervenţie care a durat mai puţin de două ore, carosabilul a fost curăţat de aluviuni, circulaţia fiind reluată în condiţii normale.