TRAFIC ÎNTRERUPT PE DN13A PRAID – ODORHEIU SECUIESC
Publicat de radiomures, 16 iunie 2015, 06:40
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:05),în judeţul Harghita, traficul rutier este întrerupt pe DN13A Praid – Odorheiu Secuiesc, pe raza localităţii Corund, la kilometrul 52+900 de metri, din cauza unui stâlp de electricitate care a căzut pe suprafaţa carosabilă, blocând ambele sensuri ale drumului. Potrivit primelor informaţii, acesta a fost lovit de un autoturism.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Precizăm că circulația în această zonă este moderată.