Trafic îngreunat pe DN1
Publicat de radiomures, 14 octombrie 2016, 19:28
În judeţul Prahova, se circulă în coloană pe DN1, pe sensul de mers către Braşov, la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi în zona intersecţiei cu sens giratoriu din Bărcăneşti.
Pe sensul dinspre Braşov se circulă îngreunat în zona pasarelei care asigură legătura cu DJ236 (în zona complexului comercial amplasat la intrarea în Ploieşti dinspre Braşov), din cauza unei tamponări în care au fost implicate trei autoturisme (cauza probabilă a fost nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers).
Şi în sens invers autovehiculele rulează ceva mai încet, pentru că mulţi şoferi reduc viteza pentru a observa autovehiculele avariate.