Trafic crescut în acest sfârșit de săptămână
Publicat de radiomures, 8 aprilie 2017, 13:03
Poliţia rutieră se aşteaptă traficul să crească în acest weekend în care creştinii sărbătoresc Floriile.
Din acest motiv, circulaţia rutieră va fi monitorizată, în toată ţara, cu peste 300 de radare şi un elicopter, spune chestorul Florentin Brăcea, şeful Poliţiei Rutiere din România:
Pentru weekend-ul Floriilor vom acţiona în patrulare pe principalele Drumuri Naţionale DN 1 – DN2 – DN5 – DN6, autostrăzile A1-A2 şi vom folosi şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie în zilele de sâmbătă şi duminică. Avem măsuri şi pe principale drumuri naţionale şi autostrăzi care /vin/ dinspre frontieră către centrul ţării cu dispozitive de Poliţie Rutieră, aparate de radar pentru a tempera conducătorii auto care depăşesc viteza legală şi, bineînţeles, pentru a preveni accidentele rutiere.”
Tot în acest weekend, poliţiştii din transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, în peste 250 de trenuri de călători şi staţii de cale ferată, în 17 aerogări şi 21 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.