Toxiinfecții alimentare sunt doar cazuri izolate în Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 19 iulie 2022, 14:15
Medicii atrag atenția că temperaturile ridicate din această perioadă pot duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare dacă nu respectăm cu strictețe anumite reguli de igienă personală și alimentară.
La clinicile de boli infecțioase din Târgu Mureș predomină, în această perioadă, entorocolitele, care apar din cauza supra-alimentației. Au fost și toxiinfecții, însă acestea sunt cazuri foarte rare.
Pentru a evita apariția unor astfel de situații, medicii atrag atenția asupra importanței spălării mâinilor, a fructelor de sezon precum și a modului în care gătim, mai ales alimentele perisabile.
Șefa Clinicii de Boli Infecțioase nr 2 din Târgu Mureș, medicul primar infecționist, Brândușa Țilea:
Normal că în secolul XXI, așa cum îmi place să spun, trebuie să avem grijă să prevenim aceste afecțiuni, cum ar fi toxiinfecțiile alimentare care sunt mult mai frecvente în perioada de vară. Predomină acum și enterocolitele datorită abuzurilor alimentare și care pot merge cu febră, scaune diareice, cu grețuri, vărsături, tot din cauza supra-alimentației și avem cazuri izolate chiar și de toxiinfecții alimentare. Asta, la domicilii, nu în locuri publice.
În județul Mureș nu au mai fost înregistrate cazuri de toxiinfecții alimentare în spațiile publice de cel puțin 15 ani, precizează pentru Radio Târgu Mureș, directorul Direcției Sanitar-veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș, Kincses Sandor:
Noi avem un program strict de control, iar colegii noștri sunt pe teren și urmăresc. În perioada asta, mai ales în zonele turistice se fac controale mai frecvente în perioada asta, se fac controale în trafic pentru a depista condițiile de transport animale și produsele de origine animală, cu respectarea temperaturilor. În județul Mureș n-am mai avut de cel puțin 15 ani toxiinfecții…
Inspectorii DSVSA Mureș au desfășurat în al doilea trimestru al acestui an, peste 2.000 de controale la agenții economici de unde au recoltat mai mult de 650 de probe pentru analize de laborator.
Cristina Bulbescu