Tom Hanks, marele ‘câştigător’ la premiile Zmeura de Aur
Publicat de Rotar Mirela, 11 martie 2023, 12:18 / actualizat: 12 martie 2023, 11:07
Tom Hanks, un gigant al cinematografiei, recompensat de două ori la Oscaruri, şi-a adăugat la colecţia de distincţii două premii mult mai puţin invidiate, astăzi, la Zmeura de Aur, care parodiază ceremoniile hollywoodiene şi ‘recompensează’ cele mai neinspirate filme şi interpretări ale anului, transmite AFP.
Organizatorii premiilor Zmeura de Aur, trofeele anti-Oscar, au considerat că Tom Hanks a avut cea mai neinspirată interpretare a anului într-un rol secundar în filmul biografic ‘Elvis’, în care l-a întruchipat pe managerul lui Elvis Presley.
Filmul s-a bucurat de mare succes în rândul criticilor, totalizând opt nominalizări la Oscaruri – inclusiv la categoria dedicată celui mai bun actor, pentru Austin Butler, care l-a interpretat pe ‘Regele rock’n’roll’.
Interpretarea lui Tom Hanks nu a avut parte, din păcate, de aceeaşi primire. Criticile nu au fost îngăduitoare cu vedeta, al cărei aspect fizic a fost modificat cu proteză – considerată prea vizibilă – pentru a-l întruchipa pe colonelul Tom Parker.
Organizatorii au acordat, de asemenea, premiul ‘cel mai neinspirat cuplu de pe ecran” lui Tom Hanks şi ‘feţei lui încărcate cu latex ‘.
Sursa: AGERPRES