Toate cele 19 pârtii de schi din Harghita sunt funcţionale la acest sfârşit de săptămână
Publicat de Rotar Mirela, 31 ianuarie 2025, 13:53
Şeful Serviciului Salvamont şi Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Simon László, a declarat azi, că din cauza încălzirii vremii, în ultimele zile starea unora dintre pârtii a fost afectată, dar azi toate sunt funcţionale.
Potrivit prognozei, vremea se va răci în Harghita în următoarea perioadă, fapt ce va permite administratorilor pârtiilor de schi să folosească instalaţiile pentru zăpadă artificială.
Simon László a mai menţionat că în fiecare week-end, salvamontiştii harghiteni au minim 30 de intervenţii, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre accidente pe pârtiile de schi.
Salvatorii montani recomandă, din nou, schiorilor să aleagă dificultatea pârtiei în funcţie de pregătirea lor, să îşi regleze echipamentul în mod corespunzător, să adapteze viteza pe pârtie şi să fie atenţi unii la ceilalţi.
Sursa: AGERPRES