Sighișoara găzduiește până duminică cel mai important festival al minorităților din România

Tematica celei de-a XVIII-ediții a Festivalului Pro Etnica este legată de impactul pe care războiul din țara învecinată îl poate avea asupra minorităților naționale din România.

Prelegerile susținute în prima și a doua zi de festival s-au concentrat pe necesitatea dialogului din societate și pe înțelegere.

Laczikó Enikő, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, a subliniat importanţa organizării Festivalului ProEtnica, spunând că „pacea este extrem de greu de menţinut şi lipsa conflictului nu înseamnă neapărat pace și că este esenţial să înţelegem că pacea înseamnă chiar faptul că o susţinem în comunităţile noastre”.

Unul dintre prietenii evenimentului de mai multe ediții este Meto Novak, reprezentant al Ministerului Culturii din Landul Brandeburg, care prin prelegerile sale a vorbit despre importanța cunoașterii derapajelor care se pot isca prin discriminare și stereotipii.

Pe lângă programele academice, scena mare din Cetatea Sighișoarei găzduiești în fiecare zi spectacole folclorice ale reprezentanților celor 20 de minorități naționale – programe pline de culoare și voie bună care fac ca scuarul să devină neîncăpător.

Iulia Vizi

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri