„Ţiriac Foundation Trophy”
Publicat de Rotar Mirela, 13 septembrie 2022, 09:18
La București se desfășoară, în intervalul 12-18 septembrie, turneul feminin de tenis de categorie WTA125 – „Ţiriac Foundation Trophy”, întrecere dotată cu premii de 115.000 de dolari. Principalele favorite pe zugura bucureșteană sunt româncele Sorana Cîrstea și Irina-Camelia Begu (FOTO).
Luni, 12 septembrie, au debutat trei sportive din țara noastră, toate fiind eliminate după meciurile: Ilona-Georgiana Ghioroaie – Viktoriya Tomova (Bulgaria) 1-6, 3-6, Ioana Loredana Roșca – Sara Errani (Italia) 1-6, 0-6 și Cristina Dinu – Udvardy Panna (Ungaria) 5-7, 5-7.
Marți, 13 septembrie, sunt programate să debuteze celelalalte șase românce, în jocurile: Miriam Bulgaru – Mayar Sherif (Egipt), Andreea Roșca – Julia Grabher (Austria), Gabriela Lee – Rebeka Masarova (Spania), Irina-Camelia Begu – Laura Pigossi (Brazilia), Sorana Cîrstea – Simona Walter (Elveția) și Irina Bara – Ipek Oz (Turcia).
Septimiu Cioloboc