Tîrgu-Mureșul va avea 60 de autobuze noi
Publicat de radiomures, 28 septembrie 2017, 19:51
Asta în condițiile în care, inițial, Consiliul Local Tîrgu-Mureș a aprobat achiziția a 30 de autobuze.
În ședința de astăzi, consilierii locali au aprobat suma necesară achiziționării unui total de 60 de autobuze.
Viceprimarul Tîrgu-Mureșului, Sergiu Papuc:
Am ajuns la concluzia că e necesar să achiziționăm 60 de autobuze, în loc de 30, cât erau prevăzute în buget. La fel, am prevăzut 52 de milioane pe credit de angajament. Le vom achiziționa în leasing, pentru ca impactul bugetar să fie mult mai redus, în comparație cu achiziționarea acestora cu banii jos.”
Caietul de sarcini este aproape finalizat și în cel mai scurt timp va fi afișat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Raluca Creţ