Tîrgu-Mureșul va avea 47 de autobuze electrice noi
Publicat de MIRELA ROTAR, 20 iulie 2018, 14:02
Primele autobuze electrice din municipiu vor fi achiziţionate printr-un program european al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Consilul Local Tîrgu-Mureș va trebui să adopte de urgență o hotărâre pentru a intra în acest program, a explicat viceprimarul municipiului, Sergiu Papuc:
Municipiul Tîrgu-Mureș, în urma adresei pe care am primit-o de la Ministerul Dezvoltării, semnată de domnul vicepremier Paul Stănescu, va trebui să adopte o hotărâre de Consiliu Local de urgență, pe care va trebui să o trimitem până în 30 iulie, prin care să consfințim încheierea unui protocol de asociere și a unui acord de colaborare, prin care să împuternicim Ministerul Dezvoltării să lanseze procedurile de achiziție pentru achiziționarea a 32 de autobuze electrice cu dimensiunea de 12 metri și a 15 autobuze electrice cu dimensiunea de 10 metri, împreună cu stațiile de încărcare, rapidă sau lentă, aferentă fiecărui tip de autobuz.
Viceprimarul Sergiu Papuc a mai declarat pentru Radio Tg.Mureș că municipalitatea continuă programul de achiziție de autobuze noi, care le vor înlocui, treptat, pe cele vechi:
Sunt primele autobuze electrice care vor ajunge în Tîrgu-Mureș, municipiul mai dorește să achiziționeze un număr de autobuze hibride prin ADR Centru și un număr de minim 38 de autobuze diesel din fonduri locale. Practic, vorbim de o înnoire 100% a parcului auto și, pe lângă cele pe care le avem, cele 20 autobuze Iveco, de atingerea unui număr pe care ni-l dorim, de 118.
Noile autobuze electrice vor fi finanțate cu fonduri din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Raluca CREȚ