Tîrgu-Mureșul are brad de Crăciun din curtea proprie

Publicat de Corina Muntean, 17 noiembrie 2017, 14:27 / actualizat: 17 noiembrie 2017, 17:58
În acest an, bradul de Crăciun din centrul orașului a fost luat de pe strada Moldovei din cartierul Tudor pentru că depășea înălțimea admisă pentru zona respectivă și prezenta risc pentru blocul lângă care se afla.
Primarul Dorin Florea a explicat că acel copac fusese deja marcat și avea acordul Asociației de proprietari pentru a fi tăiat:
De data aceaasta va fi un lucru de noutate, pentru că chiar l-am găsit în oraș. Deci facem și economie că nu îl transportăm de la distanță mare. E un brad care deja ajunsese la o maturitate pronunțată și, decât să cadă pe un bloc, mai bine îl ducem și îl ancorăm serios în centru orașului. Și îl vom orna și vor fi manifestări în jurul lui, ca în fiecare an, dedicate copiilor și nu numai copiilor, dar și părinților și bunicilor.”
Bradul, care are o înălțime de 23 de metri și o vârstă de peste 50 de ani, va fi inaugurat, ca de obicei, pe data de 6 decembrie, odată cu ceremonia aprinderii luminițelor de sărbători în Tg.Mureș.
Valoarea contractului de montare, ornare și demontare a bradului și a iluminatului în oraș este de aproximativ 600.000 de lei, precizează reprezentanții Primăriei.
Bradul de anul trecut a fost donat de Ocolul Silvic Răstolița, fiind tăiat din zona comunei Ruşii Munţi, însă transportul a costat primăria Tg. Mureș 10.000 de lei.
Valeriu Russu