TIFF revine pe 31 iulie
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 iunie 2020, 09:29
Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 31 iulie și 9 august 2020!
Amânat din cauza măsurilor de restricție adoptate de autorități în această primăvară, TIFF propune o ediție de vară cu multe proiecții în aer liber, atmosferă de vacanță și un program adaptat contextului.
Atât deschiderea oficială, cât și gala de închidere vor avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în inima orașului.
Proiecțiile în aer liber vor fi organizate în spații clar delimitate, iar scaunele vor fi poziționate la distanță unele de altele. Accesul se va face prin culoare care să permită triajul. Spectatorii se vor bucura de seri cu filme în Piața Unirii Open Air, Iulius Mall Open Air, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Castelul Banffy de la Bonțida sau în curtea Institutului Francez.
Proiecțiile de interior vor fi planificate după ce autoritățile vor adopta măsurile care se impun în cazul sălilor de cinema, direcția urmată de majoritatea țărilor europene fiind de a permite ocuparea spațiilor în proporție de până la 50% din capacitate.
Forme adaptate contextului vor primi și câteva dintre proiectele TIFF: Transilvania Pitch Stop, programul dedicat industriei de film, va avea loc atât online, cât și offline, iar Let’s Go Digital!, atelierul de film pentru liceeni, se va desfășura exclusiv online.
Diana Gherendi