TIFF 2019 celebrează cultura franceză
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 mai 2019, 12:28
Cinematografia, gastronomia și artele vizuale franceze condimentează programul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
În cadrul Focusului francez, între 31 mai și 9 iunie, publicul va urmări în premieră în România o serie de producții noi dintre cele mai diverse, semnate de regizori aflați în plină ascensiune.
Caravana culinară franco-română va poposi la Cluj-Napoca pe toată durata evenimentului, oferindu-le gurmanzilor ocazia de a se delecta cu specialități pregătite de Chefi francezi și români renumiți, în timp ce artele picturale se vor împleti cu mediul cinematografic în expoziția ,,O seară în atelierul părinților mei’’ – dialogul dintre două generații de artiști.
Evenimentele fac parte din programul dedicat Sezonului România-Franța.
Diana Gherendi