Tg.Mureş: „Conferinţa Energetică – prezent şi perspective durabile”
Publicat de radiomures, 15 octombrie 2013, 16:17
Tîrgu-Mureşul găzduieşte, în premieră, „Conferinţa Energetică – prezent şi perspective durabile” .
În perioada 17-19 octombrie , Universitatea Cultural Ştiinţifică din Tîrgu-Mureş organizează, la Casa de Cultură „M. Eminescu” , un şir de evenimente privind strategiile energetice ale localităţilor, energiile regenerabile sau parteneriate pentru conservarea mediului.
Vor fi prezentate exemple de bună practică privind manegementul energiei verzi şi regenerabile din judeţul Mureş şi din ţară, independenţa energetică a localităţilor, dar şi proiecte şi iniţiative locale, a spus directorul Universităţii Cultural Ştiinţifică din Tîrgu-Mureş, Csegzi Sandor.
La Conferinţa energetică de la Tg.Mureş şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai ANRE, ai Alianţei Climatice de la Bruxelles şi Alianţei Naţionale „Oraşele energie”, dar şi agenţii şi ONG-uri naţionale şi locale din domeniul energiei.
Valeriu Russu