Tg.Mureșul și Brașovul, adversare la baschet

Publicat de Andrei Borz, 7 ianuarie 2023, 13:33
BC Sirius Tg.Mureș(foto) întâlnește, sâmbătă, 7 ianuarie, pe teren propriu, pe Olimpia CSU Brașov, într-un meci din cea de-a 12-a etapă a Ligii Naționale de baschet fete. Înaintea acestui joc, găzduit de Sala Sporturilor începând cu ora 18.00, mureșencele se află pe cea de-a 8-a poziție în clasament, cu 12 puncte, în timp ce gruparea de sub Tâmpa se clasează pe locul IV, cu 17 puncte.
Tot sâmbătă, 7 ianuarie, se mai dispută meciul dintre CSM Alexandria și Rapid București, iar duminică, 8 ianuarie, sunt programate partidele KSE Tg.Secuiesc-CSM Constanța (ora 17.00) și Sepsi Sf.Gheorghe-Universitatea Cluj (ora 18.00). Ultimul joc al rundei, Baschet Arad-CS Municipal Târgoviște, va avea loc în data de 11 ianuarie.
Sepsi Sf.Gheorghe, campioana en-titre, conduce în clasament cu 20 puncte, fiind urmată de Baschet Arad cu 19 puncte.
Valeriu Voaideș