Tetkron Brașov va fi înlocuit cu un nou serviciu de termoficare
Publicat de radiomures, 12 aprilie 2016, 09:58
Acesta va funcționa sub autoritatea Consiliului Local.
După ce firma Tetkron a pierdut licența de funcționare, din cauza datoriilor înregistrate, Municipalitatea brașoveană vrea să creeze propriul serviciu de furnizare a energiei termice, sub autoritatea directă a Consiliului Local, spune viceprimarul Ciprian Bucur.
Ciprian Bucur a mai precizat că legal, Municipalitatea nu mai putea să plătească datoria înregistrată de Tetkron, pentru că firma și-a pierdut licența de funcționare.
Reprezentanții companiei Tetkron trebuie să întocmească o schemă de personal care poate asigura funcționarea în prima fază a celor 23 de centrale proprii pe care le are municiplaitatea în acest moment. Pasul următor va fi înființarea noului serviciu de termoficare dar și partea cea mai grea, găsirea unui furnizor de agent termic cu care Primăria să facă contract, astfel încât să poată fi deservite toate cele 10.700 de apartamente racordate încă la sistemul centralizat.
Vali Blajovan
Foto: stiri.rttbrasov.ro