Teste făcute de CNADNR pentru stabilirea cauzelor fisurării carosabilului pe tronsonul de autostradă Săliştea-Cunţa

Publicat de radiomures, 8 septembrie 2015, 18:28
În funcţie de rezultatele expertizei tehnice, se va decide cât vor fi în vigoare restricţiile de circulaţie. De asemenea, de rezultatul verificărilor va depinde dacă va fi amendat constructorul sau dacă se va lua în discuţie rezilierea contractului.
De ieri este închis traficul pe Autostrada A1 Orăştie-Sibiu între Sălişte şi Cunţa. CNADNR nu exclude existenţa şi a altor zone cu probleme de construcţie pe acest tronson.
Directorul general al companiei, Narcis Neaga, a spus la Radio România Actualităţi că pentru a fi evitate astfel de erori de construcţie, noile studii de fezabilitate vor fi mult mai bine întocmite.
Sursa foto: arhiva