Testarea COVID se poate face gratuit la domiciliu

Publicat de Corina Muntean, 2 noiembrie 2020, 14:44
Procedura nu este una nouă, ci face parte din metodologia de testare aprobată de Ministerul Sănătății în cazul persoanelor cu simptome de boală, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș directorul DSP Mureș, Iuliu Moldovan.
Precizarea vine după un caz incredibil petrecut în acest week-end la Târgu-Mureș, relatat de regizoarea Crista Bilciu pe pagina sa de Facebook. Aceasta spune că s-a trezit blocată în sistemul neputincios al instituțiilor statului, după ce trei membri ai familiei, cu simptome clare de coronavirus, adică febră, fără gust și miros, au stat vineri noaptea cu bunica decedată în casă, deoarece pompele funebre nu vin fără dovada unui test pozitiv. Într-un târziu, doar după apariția cazului în mass media, autoritățile au decis să se implice, începând cu prefectul de Mureș, șeful DSP Mureș și până la ministrul Sănătății.
Faptul că familia respectivă a fost trimisă, inițial, să se testeze contracost la privat a fost o eroare, spune directorul DSP Mureș, dr. Iuliu Moldovan:
Da, cazul a fost rezolvat, atât din punctul de vedere al aspectului legat de decesul persoanei, cât și cine, ce și în ce mod se face o recoltare. Și noi am greșit acolo și am dispus să vedem… să-mi dea o explicație persoana de la CallCenter să văd ce a făcut și am pus iarăși să se facă prelucrarea procedurilor cu informațiile pe metodologie pentru cine, ce posibilități are… E foarte multă lume acolo și, mă rog, suntem oameni și fiecare înțelegem … Nu pot să controlez fiecare ce vorbește în numele instituției.
Probele au fost recoltate de Serviciul Județean de Ambulanță Mureș, care a și constatat decesul bunicii regizoarei târgumureșene.
Pe lângă asistența medicală de urgență și transportul pacienților pentru evaluare, Serviciul de Ambulanță face uneori câte 100 de recoltări de probe pe zi de la domiciliu.
Pe de altă parte, Ambulanța Mureș are la această dată 5 angajați confirmați pozitiv, unul fiind medic, a precizat șeful SAJ Mureș, dr. Ioan Ivanici:
Da, am făcut la familia respectivă recoltări sâmbătă seara, după notificarea primită de la Direcția de Sănătate Publică. Sunt zile când facem peste 100 de recoltări și sunt zile când facem 5, 6, 10 recoltări, în funcție de notificările primite. Bineînțeles activitatea este maximă 100% la capacitatea noastră…
Potrivit procedurilor elaborate de Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică face recoltări de probe pentru COVID contacților simptomatici ai unui caz confirmat sau în focare, iar Serviciul Județean de Ambulanță recoltează la simptomatici la domiciliul acestora, tot la solicitarea înaintată DSP.
În plus, se pot face testele la cerere contra-cost, mai mult de jumătate din testele pozitive zilnice din județul Mureș fiind rezultatul testelor la cerere.
Cristina Bulbescu