Temperaturi maxime de până la 15 grade şi precipitaţii începând din 1 martie
Publicat de Corina Muntean, 25 februarie 2019, 16:27
Media maximelor termice prognozate pentru următoarele două săptămâni va ajunge, în anumite intervale, şi la 15 grade Celsius, în timp ce precipitaţiile vor apărea după 1 martie, în întreaga țară, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În Transilvania, media temperaturilor maxime va creşte de la 3 până la 9 – 10 grade, în data de 1 martie. În următoarea zi se va răci cu aproximativ 4 grade, apoi se va încălzi din nou, astfel că, în data de 5 martie, media maximelor termice va fi de 13 grade. Media temperaturilor minime va fi negativă, dar în creştere treptată, de la -11 grade până în jurul a zero grade, în a doua parte a săptămânii viitoare.