Telefonul Vârstnicului a primit peste 30.000 de apeluri de la înfiinţare
Publicat de Corina Muntean, 28 februarie 2019, 15:25
Telefonul Vârstnicului este prima linie telefonică naţională, gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor de peste 65 de ani. Linia a fost lansată în octombrie 2015.
Potrivit reprezentanţilor acestui serviciu , mai mult de 70% dintre apeluri vin de la persoane din mediul urban, din toate regiunile ţării. Din punctul de vedere al sprijinului solicitat, 47% dintre apelaţi au cerut diverse informaţii utile, iar 35% au fost interesaţi de servicii de îngrijire la domiciliu sau de sprijin emoţional şi socializare.
Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – poate fi apelat gratuit de luni până vineri, între orele 8.00 – 20.00, şi sâmbăta între 8.00 şi 16.00.
Acreditat ca serviciu care oferă consiliere socială, acesta este un proiect al Fundaţiei Principesa Margareta a României.
Rodica Boariu