Telecabina Capra Neagră din Poiana Braşov nu va funcţiona în următoarele două săptămâni,din cauza unei defecţiuni

Publicat de radiomures, 29 decembrie 2017, 11:26
Potrivit Primăriei Braşov, celelalte mijloace de transport pe cablu din Poiana Braşov, telecabina Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia şi Lupului şi teleschiurile Bradul şi Stadion sunt funcţionale.
Se schiază pe toate pârtiile din Masivul Postăvaru, în condiţii foarte bune, iar stratul de zăpadă pe pârtii este de 60 de centimetri, a mai precizat sursa citată.
Locurile de cazare din staţiune sunt ocupate în proporţie de 90% pentru petrecerea de Revelion. Hotelurile mari nu mai au locuri, iar cei care doresc să petreacă Revelionul 2018 în Poiana Braşov mai găsesc câteva locuri în hotelurile mici, pensiuni sau vile, a precizat pentru AGERPRES, Nora Dudiţă, de la Biroul de promovare turistică din staţiune.