Telecabina Bâlea, oprită din cauza vântului

Publicat de radiomures, 7 februarie 2018, 12:54
Aceasta a putut efectua astăzi doar o singură cursă, la prima oră, cu care au coborât turiștii care au fost cazați azi-noapte la Hotelul de gheață și cabane.
Potrivit reprezentanților Hotelului de gheață, după ora 14, dacă vântul se va mai domoli, se va încerca repunerea în funcțiune a telecabinei.
In Munții Făgăraș și Bucegi, la peste 1800 de metri altitudine, este risc “însemnat” de producere de avalanșe, de gradul 3, pe o scară de la 1 la 5.
Avertizarea vizează și zona turistică Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă măsoară 177 de cm.